Ştiri

   Iată care sunt localitățile care vor beneficia de 11 milioane de lei pentru iluminarea stradală


Consiliul de administrare a Fondului pentru Eficiență Energetică (FEE) a aprobat în cadrul ședinței de astăzi spre finanțare opt proiecte ce țin de iluminatul stradal. Suma estimativă a acestora este evaluată la circa 11 milioane de lei, dintre care 25 la sută va fi acoperită de beneficiari, iar restul de FEE.
Potrivit viceministrului Economiei, Valeriu Triboi, implementarea proiectelor de eficiență energetică este una din prerogativele Guvernului Republicii Moldova, care și-a asumat drept obiectiv dezvoltarea unui parteneriat durabil de colaborare cu sectorul privat pentru cofinanțarea proiectelor de investiții în vederea creșterii eficienței energetice şi valorificării surselor de energie regenerabilă.
În urma deciziei de astăzi a Consiliului de administrare a FEE, de finanțare vor beneficia primăriile satelor Olișcani și Șestaci din raionul Șoldănești, Speia din Anenii Noi, Frumușica și Chioselia Mare din Cahul, Corlăteni din raionul Râșcani, precum și primăriile din orașele Călărași și Nisporeni.



       Aşa ar putea arăta Aeroportul Internațional Bălți-Ledoveni



Pînă la sfârșitul anului 2016, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (MTID) intenționează să demareze studiul de prefezabilitate privind reabilitarea Aeroportului Internațional Bălți-Ledoveni. Despre aceasta a anunțat recent ministrul Iurie Chirinciuc, în raportul de activitate pentru primul an de cînd este în funcție, transmite CURENTUL.
În raport se mai spune că, Aeroportul Internațional Bălți-Ledoveni trebuie să devină un al doilea aeroport național de pasageri.
„Aceste și alte reforme pe care ni le propunem vor avea ca finalitate prețuri mai mici pentru servicii de transport aerian sigure și de o calitate înaltă”, spune Chirinciuc.
Între timp, pe internet a apărut o schiţă de proiect. Aceasta se conţine într-o petiţie virtuală semnată de mai multe persoane care cer ca Aeroportul Internațional Bălți-Ledoveni să devină din nou funcţional.





BENZINARIA VENTO SAC-29 SAT.CORLATENI R.RISCANI

Misiunea companiei  este aprovizionarea unui număr larg de clienți cu cele mai calitative resurse energetice.  Pe lângă aceasta - obiectivul de bază constă în prestarea serviciilor la cel mai înalt nivel, căci considerăm că șoferii merită să i se ofere cele mai calitative servicii, ca să ajungă cu bine la destinație, iar drumul, într-adevăr să fie bun!

La stațiile Vento vă veți putea nu doar să vă aprovizionați cu un combustibil de calitate europeană, ci și să luați un repaus, să savurați niște produse alimentare delicioase și cafea. Mai mult ca atât, dacă aveți copii, odorașii dumneavoastră se vor bucura de locuri de joacă pentru copii. Toate acestea veți găsi doar la stațiile companiei de succes ”Vento”!

Calitate excelentă a resurselor energetice, abordare personală pentru fiecare client, suport tehnic 24/24 - este ceea ce vă va ajuta să aveți un drum bun.


SC ”DATARIO” SRL

Adresa oficiu central:
str. Alexandru cel Bun, 55с, mun. Chisinău, Republica Moldova
тел.: 079-112-113; 022-123-126;   fax 022 123-158
Secţia serviciul clienti:
Tel: (+373) 79 112-113

În 7 sate din raioanele Râșcani și Drochia deșeurile sunt colectate separat

Un serviciu de colectare separată a deșeurilor, de care vor beneficia aproximativ 24 de mii de locuitori din 7 sate ale raioanelor Râșcani și Drochia, a fost lansat miercuri, 26 noiembrie 2015 a.c., în satul Singureni, raionul Râșcani.
Serviciul a fost creat în cadrul proiectului „Sistem de colectare și transport al deșeurilor menajere pe raza microregiunii interraionale Râșcani  (s. Singureni, s. Corlăteni, s. Grinăuți, s. Recea, s. Răcăria, s. Aluniș)  Drochia (s. Pelinia)”. Proiectul, grație căruia au fost lichidate 20 de gunoiști neautorizate, este realizat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) și ale Guvernului Germaniei.
La evenimentul de lansare a serviciului au participat reprezentanţi ai autorităţilor regionale şi locale, precum și un grup de elevi de la gimnaziul din Singureni. În alocuțiunile lor, invitaţii au vorbit despre cât este de important ca toţi cetăţenii să prețuiască serviciul nou-creat și să ocrotească mediul înconjurător.
Directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a apreciat pozitiv cooperarea localităților vizate de proiect, menționând că fără inițiativa autorităților locale un astfel de proiect ar fi fost imposibil de realizat. „Regionalizarea serviciului de colectare separată a deșeurilor este un obiectiv dificil, dar nu și imposibil. În țara noastră avem mai multe proiecte îndrăznețe în acest domeniu și trebuie să le multiplicăm”, a menționat directorul ADR Nord.
„Deși funcționarea serviciului de colectare separată a deșeurilor în cele 7 localități rurale a început cu întârziere, s-a făcut un lucru mare”, a remarcat președintele raionului Râșcani, Ion Parea, care este și președintele Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord. În acest context, președintele Ion Parea le-a mulțumim autorităților implicate în realizarea proiectului, felicitându-i totodată pe localnici, care vor avea condițiile necesare pentru a proteja mediul înconjurător.
Locuitorii din cele șapte localități rurale vor separa deșeurile colectate în patru categorii: hârtie, sticlă, deșeuri menajere și masă plastică. Anul trecut, în cadrul unei campanii de informare și conștientizare, cetățenii au fost informați despre beneficiile colectării separate a deşeurilor, precum şi despre responsabilitatea de a achita la timp facturile pentru acest serviciu public.
Costul lunar al serviciului de colactare separată a deșeurilor este de 10 lei pentru persoanele singuratice și cele cu dizabilități (gradele I și II), 30 de lei pentru o gospodărie, 50 de lei pentru instituțiile publice, 100 de lei pentru întreprinderi și agenți economici, iar cei care nu vor utiliza serviciul și vor transporta individual deșeurile vor achita un preț de 30% din suma stabilită. Aceste tarife vor fi valabile în toate cele șapte localități vizate de proiect, fiind aprobate de Consiliile locale.
Întreprinderea ce va gestiona serviciul de salubrizare este societatea cu răspundere limitată „Salubricom Expert”, creată în cadrul proiectului.
Primarul satului Singureni, Virgil Moloșag, a prezentat comunității tot ce a fost achiziționat în cadrul proiectului. Astfel, din banii oferiți de FNDR, au fost construite 24 de platforme la obiectele social-comunale și au fost achiziționate 5 974 de pubele cu etichetele distinctive pentru colectarea separată a deșeurilor, 7 panouri informative, mobilier, tehnică de calcul și a fost desășurată o campanie de informare și conștientizare. Au mai fost achiziționate maşini specializate: un buldozer marca „YTO C902”, un tractor marca „MTZ” cu utilaje și remorcă și două autospeciale marca „Iveco” pentru colectarea deșeurilor. Totodată, din sursele Guvernului Germaniei, au fost achiziționate 116 tomberoane și 2600 de pubele.
Bugetul total al proiectului de gestionare a deșeurilor solide în cele șapte localități este de 7 052 100 de lei, 5 812 110 de lei fiind oferiți de FNDR și 1 239 990 de lei de Guvernul Germaniei, prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, gestionat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
ADR Nord va continua să monitorizeze acest proiect și în următorii 3 ani.




                        Femeile din Corlăteni și-au discutat candidații la funcția de primar


Experții IDIS ”Viitorul” s-au întâlnit cu femeile lider din Corlăteni (Rîșcani) și au discutat diverse subiecte conexe alegerilor locale din 14 iunie. Ghenadie Mocanu și Carolina Ungureanu au explicat participantelor de ce este important să-și cunoască candidații la funcția de primar al satului, dar și consilierii locali.
Întâlnirea face parte dintr-o serie de dezbateri publice ce vor avea loc în 15 localități din Nordul țării și regiunea găgăuză în cadrul unei campanii de educație civică și promovare a participării la vot.
”Am avut discuții foarte interesante cu femeile din localitate, care au diferite vârste și diferite profesii, dar care joacă un rol important în comunitatea lor și vor multiplica și distribui mai departe mesajul nostru. Am încurajat femeile să se documenteze și să se informeze despre candidații pentru care urmează să-și dea votul pentru a vota conștient persoane competente”, a explicat Carolina Ungureanu.
Totodată, femeile au identificat cele mai stringente probleme cu care se confruntă satul Corlăteni și au venit cu mai multe soluții. Ulterior, acestea vor fi prezentate celor șapte candidați la funcția de primar a localității.
Menționăm că activitățile sunt apolitice și vizează strict informarea grupurilor-țintă despre modul în care pot verifica dacă figurează în listele electorale, unde se pot adresa pentru a obține documentele necesare pentru a putea participa la alegeri (în cazul în care acestea lipsesc), de unde se pot informa despre candidații electorali, etc.
Obiectivele proiectului prevăd sporirea conștientizării beneficiilor participării la alegerile locale în rândul beneficiarelor; încurajarea grupurilor de femei selectate să solicite ca problemele și preocupările lor să facă parte din platformele electorale ale concurenților, dar și informarea femeilor și minorităților etnice din localitățile selectate despre procedura de verificare a listelor electorale, procedura de vot, drepturile și responsabilitățile acestora.